Scrisoarea Pastorală a Episcopului Sofronie cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului

Învierea Domnului: Sărbătoarea Biruinței asupra Morții

Sfințiți slujitori, smeriți viețuitori ai pustiei duhovnicești și preaiubiți păstoriți ai Marelui și Veșnicului Arhiereu, Hristos a înviat! Serbăm Învierea, Ziua Luminii adevărate și neapuse, netrecătoare, Ziua Domnului, o luminoasă pregătire a Marii Învieri, simbol al renașterii noastre spre viața veșnică. Ne dorim această viață alături de Hristos, Întâiulnăscut din morți, prin puterea și harul Duhului Sfânt. În brațele părintești ale Tatălui nostru din ceruri, toată puterea morții va fi doborâtă.

Ce sărbătorim, de fapt, la Sfintele Paști? Biruința asupra morții. Aceasta este victoria lui Hristos, inaugurarea veșniciei și începutul speranței noastre pentru înviere. Ceea ce Fiul lui Dumnezeu a realizat pentru noi ne privește pe toți; fiecare dintre noi va învia, dar libertatea alegerii rămâne esențială. Scepticii pot avea îndoieli, însă noi, creștinii, credem și mărturisim sub inspirația Duhului Sfânt. Astfel, ne îmbărbătăm să vestim lumii că moartea a fost învinsă.

Sărbătoarea Învierii are în centru pe Cel care a înviat, Fiul Omului, venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. El ne respectă libertatea și nu se impune cu forța; se descoperă discret, ne caută și se oferă, lăsându-ne alegerea de a-L urma sau de a rătăci în fața seducătoarelor oferte ale lumii. Aceste ispite, deși tentante, sunt inevitabil supuse pieirii.

Învierea Domnului este transmisă lumii prin neobosita lucrare apostolică, de la primii martori, Apostolii și Mironosițele, inclusiv Marele Pavel, până la noi, creștinii de astăzi. Aceasta rămâne coordonata fundamentală a istoriei umanității. Până la Înviere, totul este așteptare și răbdare, dar după aceasta începe marea lucrare a Bisericii, împlinind porunca Mântuitorului și pregătind lumea pentru învierea morților și instaurarea vieții veșnice.

După Învierea Sa, Hristos se arată discipolilor în ziua „întâia a săptămânii” și, binecuvântându-i, le oferă pacea, trimițându-i către frații lor în umanitate. Pregătindu-i pentru marea lucrare ce îi așteaptă, le dăruiește harul Duhului Sfânt, suflând asupra lor: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate.”

Deschiderea unei noi ere

În momentul în care Hristos s-a despărțit de ucenicii săi, la Înălțarea sa la cer și șederea de-a dreapta Tatălui, le-a spus: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ” și le-a poruncit să meargă și să învețe toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. A afirmat că „cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”, conform profețiilor care anunțau că Hristos trebuia să pătimească, să învieze a treia zi și să propovăduiască pocăința spre iertarea păcatelor tuturor neamurilor, începând cu Ierusalimul. Ucenicii trebuiau să aștepte venirea Duhului Sfânt, așa cum le-a spus Hristos, îndemnându-i să rămână în cetate până când vor primi puterea de sus.

Așteptarea mântuirii

De la căderea omului din Rai, prin alegerea greșită a cunoașterii binelui și răului, omenirea a trăit sub semnul unei așteptări continue, căutând mântuirea. Dumnezeu nu l-a abandonat pe om în întunericul rătăcirii sale. Era necesară pocăința și întoarcerea în brațele Creatorului. Această dorință de întoarcere nu poate fi simplificată la o simplă nostalgie a paradisului pierdut, ci este o constantă a existenței omului creat după chipul lui Dumnezeu.

Planul divin de răscumpărare

Dumnezeu, cu discreție și fermitate, a fost alături de om chiar și după cădere. Pentru a aduce mântuirea, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său, care, prin lucrarea Duhului Sfânt, s-a făcut om, asumându-și natura noastră, dar fără păcat, purtând povara păcatelor noastre. Astfel, la împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, sub Lege, pentru a răscumpăra pe cei de sub Lege, iar Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.

Nașterea lui Hristos

Nașterea Sa în Betleem s-a desfășurat cu multă discreție. Magii au venit să se închine, iar păstorii au fost înștiințați de îngeri, bucurându-se de vestea minunată. Irod, aflând despre nașterea Regelui, s-a temut și a dat porunca de a ucide pruncii, dar nu a dezvăluit motivul fricii sale. Mamele au suferit, iar Fecioara și logodnicul ei, înștiințați de înger, au fost conștienți de semnificația acestei nașteri divine. Venirea lui Hristos în lume a marcat începutul unei noi ere de speranță și mântuire pentru întreaga omenire.

Botezul Mântuitorului și Revelația Divină

Botezul lui Hristos este un moment esențial care a fost anunțat public la apa Iordanului de către Ioan Înaintemergătorul, cunoscut și ca Botezătorul Domnului. Acesta L-a identificat pe Hristos cu cuvintele: „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Ioan propovăduia pocăința ca mijloc de iertare a păcatelor și îndemna oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, practicând botezul prin scufundare în apa Iordanului. Deși el însuși boteza cu apă, recunoștea că „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine... Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3, 11).

Când Mielul lui Dumnezeu, fără de păcat, a venit să primească botezul pentru păcatele noastre, a afirmat: „așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). La ieșirea din apele baptismale, „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și… glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit»” (Matei 3, 16-17).

Ioan Botezătorul a mărturisit, conform altui Ioan, Apostolul iubirii și Evanghelistul, despre această revelație divină, spunând: „am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, și a rămas peste El! Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 32-33).

Astfel, la apa Iordanului, s-a manifestat întreaga Trinitate: Dumnezeu s-a arătat, Tatăl a vestit, Fiul s-a botezat, iar Duhul Sfânt a confirmat cuvântul ceresc al Părintelui. Lumea a aflat că Mesia a venit, fiind prezent cu noi, Emanuel! Hristos ne-a învățat să botezăm, poruncind discipolilor, după Înviere, să propovăduiască și să boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

Învierea lui Hristos a avut loc într-un mod tainic, iar Cel care a înviat a treia zi de la crucificare s-a arătat celor apropiați. Evenimentul central al istoriei umanității a reverberat în întreaga lume, începând de la Ierusalim, la Cincizecime, când s-a pogorât Duhul Sfânt, având un impact profund asupra tuturor generațiilor, până la ultimul născut din femeie, oferind o invitație irezistibilă la botez și la nașterea din nou, din apă și din Duh, spre viața veșnică.

Frați și surori, odoare ale Bisericii, continuăm să cântăm, la fel ca la Nașterea Domnului, la Teofanie și la Cincizecime, imnul Preasfintei Treimi, trisaghionul, cântarea cea întreit sfântă, inspirată de închinarea serafimilor. În această ocazie specială, folosim cuvintele Marelui Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, din Epistola către Galateni (3, 27): „câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat”. Aceasta simbolizează îmbrăcarea duhovnicească prin nașterea noastră din nou, îngropându-ne și înviind împreună cu Hristos.

Venirea Duhului Sfânt și Începerea Propovăduirii

Cel care botează cu Duhul Sfânt, la Înălțarea Sa, le-a spus ucenicilor: „veți primi putere când Duhul Sfânt va veni asupra voastră și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). În ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile de la Înviere și la zece zile după Înălțarea Domnului, fiind „toți împreună în același loc”, s-a produs un vuiet din cer, asemenea unei vânturi puternice, care a umplut casa în care se aflau. Limbi ca de foc s-au arătat și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să grăiască” (Fapte 2, 1-4).

Împlinirea Făgăduinței

Cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc și-a împlinit promisiunea! Apostolii, îmbrăcați cu puterea de Sus și plini de harul Duhului Sfânt, au început să predice tuturor celor veniți la Ierusalim, „din toate neamurile care sunt sub cer” (Fapte 2, 5). „Fiecare îi auzea vorbind în limba sa” (Fapte 2, 6), iar „cei care au primit cuvântul lui Petru s-au botezat, și în acea zi s-au adăugat aproximativ trei mii de suflete” (Fapte 2, 41). Astfel, vestea bună despre biruința morții s-a răspândit! Aceasta este vestea bună, adică Evanghelia!

Propovăduirea Mântuirii

Începerea lucrării de propovăduire a mântuirii în lume, prin Biserică, a avut loc datorită venirii Duhului Sfânt. Această lucrare nu se va opri până la întoarcerea lui Hristos Domnul, înviat din morți și înălțat în slava Părintelui ceresc, în momentul stabilit de Tatăl nostru pentru învierea morților și viața veacului ce va veni.

Nașterea în Hristos

Dacă la nașterea lui Mesia, vestea a fost primită de puțini, mai târziu, la Iordan, mulțimile în căutarea lui Dumnezeu s-au îndreptat spre baia pocăinței, trecând de la păcat la Ziditor. Învierea, cu taina și puterea ei, își face simțită influența în viața fiecărui credincios care se botează și se îmbracă în Hristos. Fiul lui Dumnezeu devine om pentru a ne încorpora, prin Duhul Sfânt, în Trupul Său mistic, Biserica, al cărei Mire și Cap este, conducându-ne astfel în brațele Tatălui ceresc. El moare și învie pentru noi, pentru a ne naște din nou, din apă și din Duh, îmbrăcându-ne în Hristos pentru a moșteni viața veșnică.

Chemarea la Viață

Nu trăim aici fără rost, asemănător înaintașilor noștri care au viețuit pe pământ în vremuri trecute. Venim în această viață chemați de Dumnezeu, pentru a-I cunoaște iubirea, a descoperi frumusețea și a primi Darul, adică pe Hristos, prin Care fiecare dintre noi, sub îndrumarea Duhului Sfânt, putem înțelege că darurile unice pe care Creatorul le-a așezat în noi sunt irepetabile.

Mesajul Învierii

În această perioadă de sărbătoare, suntem chemați să ne îndreptăm atenția spre moștenirea vieții veșnice, un dar oferit de Dumnezeu. Toți suntem fii ai Învierii, îmbrăcați în Hristos prin Botez, ceea ce înseamnă că ne-am răstignit împreună cu El, lăsând în urmă lumea deșartă pentru a învia prin iubirea lui Dumnezeu-Tatăl și prin harul Duhului Sfânt, spre viața veșnică.

Lumina care răsare din Mormântul Sfânt de la Ierusalim, golit de Trupul înviat al Domnului, ne iluminează înțelegerea că deja ne-am îmbrăcat în lumina Învierii. Să nu ne mai temem de moarte, căci Hristos, Întâiul născut dintre cei morți, a biruit-o. Aceasta este celebrarea noastră zilnică, ca o pregătire pentru veșnicie, noi, creștinii, recunoscând biruința lui Hristos asupra morții, întunericului, păcatului și iadului.

Biruința devine a noastră dacă ne menținem în bucuria ei, prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt. Hristos a suferit și a înviat pentru noi, din dragostea lui Dumnezeu-Tatăl. Alegerea ne aparține, iar aceasta trebuie prețuită. Să ne aliniem lui Hristos, împărtășindu-i suferințele, încercările și neputințele, trecând prin moarte spre înviere, susținuți de puterea harului Său.

Încrederea noastră rămâne nestrămutată, așteptând cu răbdare și iubire curată, necondiționată și dezinteresată. Să credem, să așteptăm, să sperăm și să iubim, oferindu-le celorlalți iertare. Să ne bucurăm de praznice pline de pace, bucurie, lumină și har! Chiar și noi, cei mici și neînsemnați, suntem aduși la viață prin Învierea lui Hristos!

Al vostru, al tuturor

Episcop † Sofronie, smerit rugător la picioarele Tronului Preasfintei Treimi.