Monumentele „roșii”: Istoria statuilor, busturilor și obeliscurilor ridicate de regimul comunist în Oradea

Regimul comunist și monumentele din Oradea

Sub regimul comunist, autoritățile au căutat să se „eternizeze” prin amplasarea de monumente în spațiul public, care să celebreze momente politice și militare semnificative. Această poveste a statuilor, busturilor și obeliscurilor din Oradea se desfășoară între anii 1945 și 1989, incluzând monumentele Armatei Roșii, ridicate pentru a glorifica „eliberatorii”, dar care au fost demolate după Revoluție, alături de lucrările ce au supraviețuit în piețe, parcuri și scuaruri.

Începuturile comuniste

După preluarea puterii în 1945, guvernarea procomunistă a lui Petru Groza a început să amplaseze monumente dedicate „eliberatorilor” sovietici, în prezența armatei sovietice. Astfel, în anii ce au urmat, regimul comunist a folosit spațiul public al Oradiei pentru a impune o versiune proprie a istoriei, fixată în piatră, bronz și marmură. Unele dintre aceste monumente au dispărut imediat după 1990, altele au fost mutate sau mutilate, iar câteva încă pot fi văzute în decorul cotidian al orașului.

Monumentele sovietice

În primăvara anului 1945, Bihorul de nord și Oradea au reintrat în granițele României, dar sub o puternică influență sovietică. Spațiul public a început să se schimbe rapid, iar pe 1 mai 1945, în centrul orașului au fost inaugurate două monumente dedicate armatei sovietice. În Piața Mareșal Malinovski (astăzi Piața Unirii) a fost ridicat un obelisc de 5,5 metri, decorat cu steaua roșie cu cinci colțuri. Pe plăcile de marmură se aflau inscripții în limba rusă ce comemorau eroismul soldaților sovietici. Monumentul a fost ulterior flancat de două tunuri, în timp ce un alt monument similar a fost amplasat în Piața Stalin (astăzi Piața Regele Ferdinand I). Aceste structuri aveau rolul de a sublinia „eroismul Armatei Sovietice împotriva fascismului”.

Demolarea monumentelor

După 45 de ani de prezență în oraș, monumentele au fost profanate în zilele de 24 august și 6 noiembrie 1990, de un grup condus de orădeanul Lucian Kovacs. Acesta a fost ulterior judecat pentru îndepărtarea însemnelor sovietice și deteriorarea plăcilor de marmură. În mai 1993, a fost condamnat la 8 luni de închisoare, pe care nu le-a putut ispăși din cauza șomajului. După aceste evenimente, Primăria a decis demolarea ambelor monumente.

Monumentele Ostașului român

În anii 1950, o campanie vastă a dus la amplasarea monumentelor dedicate „Ostașului român” în întreaga Transilvanie, pentru a marca acțiunile de eliberare din 1944. În Oradea, statuia Ostașului român a fost realizată în centrul Pieței, aducând un omagiu acestor evenimente istorice.

Deschiderea Statuii Soldatului

Pe 22 august 1958, a avut loc ceremonia de dezvelire a statuii soldatului, cu o zi înainte de „mitingul oamenilor muncii” dedicat Zilei Naționale. Statuia, realizată de sculptorița Iulia Oniță, are o înălțime de aproximativ 4 metri. Soldatul este reprezentat în poziție de marș, având arma la umăr, montat pe un soclu cu trepte și jardiniere. Pe laturi, în basorelief, se regăsesc scene de luptă, iar pe fața vestică a soclului este inscripționat textul „Glorie ostașilor români care au luptat cu eroism împotriva fascismului, pentru eliberarea patriei, pentru libertatea și independența poporului român”. Această inscripție a rămas neschimbată până în prezent. Ceremonia a fost onorată de prezența ministrului forțelor armate, general-colonel Leontin Sălăjan.

Activismul lui Alexandru Moghioroș

Figura lui Alexandru Moghioroș a devenit cunoscută în spațiul public local la sfârșitul anilor 1960. Născut în 1911 în Salonta, Moghioroș a intrat în contact cu mișcarea comunistă în Brașov. Deși a fost arestat după doi ani și eliberat din lipsă de probe, s-a întors în Salonta. În 1934, a devenit membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, aflat în ilegalitate. După un curs la școala de cadre de la Moscova, a fost arestat din nou în 1935. Cu o educație limitată, Moghioroș a intrat în Comitetul Central al PCR în 1948 și a ocupat funcția de viceprim-ministru între 1954 și 1965. Activitatea sa a fost marcată de implicarea în colectivizarea agriculturii și în reducerea efectivului cailor din țară.

Comemorarea lui Moghioroș

După decesul său în octombrie 1969, autoritățile locale au decis să denumească Liceul nr. 3 din Oradea (acum Liceul Teoretic Ady Endre) în onoarea sa. De asemenea, Școala Generală nr. 2 din Salonta (astăzi Liceul Teoretic Arany János) a primit numele lui Moghioroș, iar ideea realizării unui bust a fost conturată. Monumentul din bronz, sculptat de Mircea Ștefănescu, a fost dezvelit în aprilie 1973, amplasat la intersecția străzilor Dunărea și Republicii. Ceremonia a avut loc în prezența prim-secretarului de Oradea, Szantó István, și a reprezentanților organizațiilor muncitorești. Bustul a fost demontat în 1990, iar pe acest loc a fost amplasată o statuie a Maicii Domnului, adusă în 1999.

Monumentul dedicat Independenței României

Ultimul monument de mari dimensiuni din perioada comunistă, dedicat Independenței României, a fost amplasat în 1979. Acest proiect a fost parte a realizării centrului politico-administrativ, devenind astfel punctul central al noii piețe publice. A fost prima componentă a centrului civic, ocupând locul fostei autogări, demolate în 1980. Realizat din bronz de Constantin Popovici, grupul statuar a fost inaugurat cu mare fast pe 9 iunie.

Statuia Dărâmată

În prezența lui Nicolae și Elena Ceaușescu, a fost dezvelită o statuie care reprezenta trei personaje: doi bărbați și o femeie, simbolizând cele trei mari regiuni ale țării. Statuia era amplasată pe un soclu înalt, construit din beton armat, având un piedestal pătrățos. Pe piedestal, erau fixate trei basoreliefuri din bronz, ilustrând scene de luptă de la Dunăre, Plevna, Grivița, Rahova și Vidin. Deasupra, un citat despre cucerirea independenței de stat, extras dintr-un discurs al lui Ceaușescu, era vizibil. Structura măsura 19 metri și jumătate în înălțime, însă localnicii o ironizau, numind-o „Frații Petreuș” sau asemănând personajele cu copiii Ceaușeștilor.

Demontarea Monumentului

Conform planurilor inițiale, între monument și șanțul Cetății urma să fie construit noul sediu administrativ județean. Cu toate acestea, venirea revoluției a schimbat planurile, iar în 1990 se discuta despre ridicarea unei noi catedrale ortodoxe pe acel loc. Statuia și basoreliefurile au fost demontate în 1992, fără consimțământul autorului lucrării și fără avizul Comisiei Naționale a Monumentelor, promițându-se reamplasarea acestora. Ulterior, au fost predate Garnizoanei Oradea, stivuite în sala de sport de pe strada T. Blajovici, iar apoi trimise la Regimentul 21 Mecanizat. În anul 2000, trei angajați ai unității militare au încercat să vândă statuile la fier vechi, dar au fost prinși și condamnați la 3 ani de închisoare pentru furt, fiind obligați să plătească contravaloarea metalului. Sculptorul Popovici a intentat un proces Prefecturii Bihor, dar nu a obținut câștig de cauză și a decedat în 1995. Piedestalul și soclul au rămas pe loc, fără statuie, până în 1995.

Demolarea Soclului

În luna mai a acelui an, geniștii Armatei, împreună cu pompierii și polițiștii, au fost mobilizați pentru a dărâma soclul cu explozibil. Detonarea, fără anunț prealabil, a surprins localnicii, însă colosul din beton nu a fost afectat, fiind doborât abia după a doua explozie, eliberând astfel locul pentru actuala catedrală. Astăzi, multe dintre monumentele de acest tip nu mai transmit mesajul pentru care au fost ridicate. Propaganda s-a estompat, regimul care le-a comandat a dispărut, iar lozincile au devenit, în cel mai bun caz, curiozități de epocă. Totuși, formele, materialele, poveștile și locul lor în memoria orașului au rămas.

Ce a Rămas

Multe monumente ridicate între 1945 și 1989 continuă să existe. Cel mai semnificativ este cel dedicat Ostașului român, situat în Parcul 1 Decembrie. Alte personalități au fost comemorate prin statui care decorează parcuri, piețe și scuaruri. Din 1957, poetul Ady Endre și dramaturgul Iosif Vulcan au fiecare câte un bust, amplasat în Parcul Traian și, respectiv, în Parcul Libertății. Statuia lui Nicolae Bălcescu, realizată de sculptorul Fekete József, a fost inaugurată pe 31 mai 1970, în prezența unui public numeros. De asemenea, Dimitrie Cantemir este reprezentat printr-o statuie amplasată pe strada care poartă numele său, în 1985. Lucrarea sculptorului Ion Irimescu are 2 metri înălțime și este așezată pe un postament din marmură. Emanuil Gojdu este onorat printr-o statuie din piatră, inițial amplasată în Piața Unirii, în 1988, realizată de Mircea Ștefănescu.

Redezvelirea monumentelor din Parcul 1 Decembrie

Un monument impresionant, cu o înălțime de 4 metri, a fost redezvelit în anul 2019 în Parcul 1 Decembrie, în apropierea Colegiului dedicat cărturarului. În anul 1989, a fost amplasat și bustul lui Traian Vuia, situat în fața colegiului cu același nume, care a fost anterior cunoscut ca Liceul industrial nr. 1.

Lucrări simbolice în oraș

Orașul găzduiește și alte lucrări cu caracter simbolic. De exemplu, în anul 1971, în fața Gării Mari a fost montată sculptura „Dansul felegii”, realizată de artistul Leonovics Boris, care amintește de tradiția „Jocului ștergarului” din zona Beiușului. Tot în același an, în colțul bulevardului Dacia cu strada Transilvaniei a fost amplasată statuia „Avânt”, creată de Rodica Stanca-Pamfil. Aceasta, cu o înălțime de 4 metri și turnată din inox la Uzina de Alumină, simbolizează zborul și a fost mutată în anul 2010 pe cealaltă parte a străzii.