Căpităneasa Júlia: Descoperirea fascinantă a luptătoarei care s-a alăturat unui batalion din Oradea sub numele soțului ei decedat.

Bányai Júlia - O Pionieră a Femeilor în Armata Ungară

În urmă cu 200 de ani, ideea ca o femeie să devină căpitan în armată părea imposibilă. Atunci, rolul femeilor în conflictele armate se limita la îngrijirea răniților în spitale, fiind considerat că doar bărbații sunt apți pentru uniforma militară. Bányai Júlia a reușit să depășească aceste prejudecăți. În primăvara anului 1848, tânăra care înainte lucrase pentru un circ s-a înrolat într-un batalion militar din Oradea și a luptat pentru independența Ungariei, alături de bărbați. Datorită meritelor sale, inclusiv demascarea unui spion, a reușit să devină căpitan.

Un Circ în Viena

În aceeași primăvară a anului 1848, când dorința Ungariei de a se desprinde de Imperiul Habsburgic a cuprins Transilvania, Oradea a devenit un important centru de organizare militară. Aici s-a format Batalionul 27 Honvéd, destinat să contribuie la independență și anexarea Transilvaniei la Ungaria. O tânără văduvă a decis să sfideze normele vremii. Născută în 1824 la Ocna Sibiului, într-o familie modestă, Bányai Júlia a învățat echitația lucrând în casa unui baron din Cluj, iar ulterior a devenit călăreață la un circ din Viena. Preotul maghiar Hegyaljai Kiss Géza a descris-o ca fiind „o femeie de statură medie, cu umeri lați și o forță fizică ieșită din comun, cu părul negru și ochii întunecați care îi dădeau un farmec aparte”.

Secretul Sergentului

În 1847, Júlia s-a căsătorit cu avocatul Sárosy Gyula, cu care împărtășea visul de independență al Ungariei. După decesul acestuia din cauza unei boli, tânăra văduvă a renunțat la hainele de doliu și a îmbrăcat uniforma militară a soțului ei, înrolându-se în armată sub numele lui. Deghizată în bărbat, a reușit să evite depistarea, avansând rapid în ierarhia militară. La începutul anului 1849, a devenit sergent după ce a capturat, alături de alți soldați, 12 care cu provizii ale austriecilor. Ulterior, a fost rănită de o grenadă și a fost internată în spitalul militar din Oradea.

Demascarea și Acceptarea

Júlia a continuat să iasă în evidență pe câmpul de luptă, având un rol esențial în demascarea unui spion austriac infiltrat într-o tabără maghiară de lângă Alba Iulia. Deși a fost descoperită, a fost acceptată în continuare în rândurile armatei, demonstrând astfel că abilitățile sale militare depășeau prejudecățile de gen ale vremii.

Un meșteșugar misterios

Într-o perioadă tulbure, un meșteșugar impunător a apărut în rândul soldaților, comunicându-le în ungurește. Acesta apărea și dispărea zilnic, fără a lăsa vreo urmă. Júlia, având o intuiție ascuțită, l-a suspectat și, atunci când i-a cerut să se legitimeze, el a scos un pumnal și a încercat să o înjunghie, dar fără succes. Spionul a fost prins și executat, iar Júlia a fost promovată în grad. De data aceasta, documentele militare o menționau ca locotenent pe „doamna Sárosy Gyula”, indicând că identitatea ei fusese dezvăluită. Cel mai probabil, a fost lăsată să poarte uniforma militară datorită curajului său în luptă.

Căpităneasă la doar 25 de ani

După o bătălie la Florești, unde a învins patru cazaci, Júlia a fost avansată din nou, acum la gradul de locotenent-major. Vârful carierei sale militare a fost atins în vara anului 1849, când comandantul armatei revoluționare, Józef Bem, a numit-o căpitan. Deși revoluția a fost înfrântă, meritele sale au fost recunoscute. La doar 25 de ani, Júlia a realizat o performanță remarcabilă, demonstrând că o femeie poate deveni căpitan prin merite proprii. Cu toate acestea, a rămas o eroină neștiută în istorie, fără a beneficia de omagiile acordate altor revoluționari maghiari. În Ungaria, o singură școală îi poartă numele, alături de o străduță din Budapesta și un cartier din Debrețin. Din păcate, povestea sa, de la artistă de circ la căpitănesă, este cunoscută de puțini.

Refugiu în Imperiul Otoman

După 1849, asemenea multor unguri din Transilvania, Júlia s-a refugiat în Imperiul Otoman. La Șumen, în prezent Bulgaria, s-a reîntâlnit cu fostul său superior, ofițerul Matta Ede, cu care s-a căsătorit în primăvara anului 1850. Căsătoria lor a fost detaliat descrisă de cronicari, ca o imagine a exilului: au fost cununați de trei preoți de diferite confesiuni, iar la ceremonie au participat turiști turci, unguri și polonezi. Pentru a acoperi cheltuielile nunții, Matta a vândut bijuteriile moștenite din familia sa. Soții au trăit o vreme la Constantinopol, apoi în Crimeea și Cipru, stabilindu-se în cele din urmă la Cairo, unde au deschis un han.

Ultimii ani și moartea

Cuplul de căpitani a continuat să nutrească speranța unei revitalizări a cauzei maghiare. În mijlocul anilor 1850, Júlia a transportat manifeste ascunse în pălărie în Brașov, Alba Iulia și Oradea. Júlia a murit pe 1 noiembrie 1883, la vârsta de 59 de ani, și a fost înmormântată în capitala Egiptului. Astfel s-a stins, departe de casă, o femeie curajoasă, care a avut îndrăzneala să se confrunte nu doar cu inamicul, ci și cu normele societății din vremea ei.